Home » Cultură » Tatum O’Neal, cea mai tânără câștigătoare a Premiului Oscar. „Anumite lupte nu se termină niciodată”

Tatum O’Neal, cea mai tânără câștigătoare a Premiului Oscar. „Anumite lupte nu se termină niciodată”

Tatum O’Neal, cea mai tânără câștigătoare a Premiului Oscar. „Anumite lupte nu se termină niciodată”
Tatum O’Neal în 1973, atunci când a câștigat Oscarul pentru rolul din „Paper Moon”. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 05.08.2023

Fiica actorului american Ryan O’Neal (starul din clasicul „Love Story”, 1970) și a actriței Joanna Moore (a jucat alături de Elvis Presley în „Follow That Dream”, 1962), Tatum O’Neal este cea mai tânără persoană care a câștigat vreodată un Premiu Oscar. S-a întâmplat în 1974, atunci când Tatum avea 10 ani, Oscarul primindu-l pentru rolul din „Paper Moon” (1973), un film în regia lui Peter Bogdanovich în care Tatum a fost distribuită alături de tatăl ei Ryan O’Neal și de actrița și cântăreața Madeline Kahn (1942 – 1999).

Tatum O’Neal a câștigat Oscarul pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar, deși la momentul decernării premiilor Academiei Americane de Film regizorul Peter Bogdanovich a declarat că Tatum a luat Oscarul la categoria greșită, atât el cât și alte nume din lumea filmului recunoscând că distincția micuței O’Neal ar fi trebuit să fie încadrată la „cea mai bună actriță într-un rol principal”, nicidecum secundar.

„Paper Moon”, peliculă bazată pe romanul Addie Pray (1971) de Joe David, a fost filmul de debut al actriței, Tatum interpretând-o pe Addie Loggins, o fetiță fumătoare de 9 ani care împreună cu fals vânzător de Biblii, un individ ce i-ar putea fi tată, formează o echipă de escroci. Acțiunea este plasată în perioada Marii Depresiuni.

În afară de Oscar, Tatum O’Neal a mai primit atunci și un premiu Globul de Aur pentru cea mai promițătoare actriță, tot pentru interpretarea din „Paper Moon”. Următorul rol al actriței a fost acela din comedia „The Bad News Bears” (1976), în același an apărând și în filmul mai puțin reușit al lui Bogdanovich, „Nickelodeon”, în care a jucat tatăl ei și de Burt Reynolds. Doi ani mai târziu, a putut fi văzută în „International Velvet”, producție a regizorului și scenaristului britanic Bryan Forbes (1926 – 2013), descris ca fiind una dintre cele mai importante figuri ale industriei de film britanice. „International Velvet” a fost o continuare a peliculei lui Clarance Brown, „National Velvet” (1944), un film care a câștigat două premii Oscar și în care au jucat, printre alții, actorii Elizabeth Taylor, Mickey Rooney, Anne Revere (recompensată cu Oscarul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar) și Angela Lansbury.

Mariaj violent cu tenismenul John McEnroe

Tatum O’Neal, care a mai distribuită apoi în filme ca „Little Darlings” (1980), în care a jucat alături de Kristy McNichol, filmul biografic „Basquiat” (1996) și „The Scoundrel’s Wife (2002)”, s-a remarcat în perioada anilor 1980 mai ales prin căsnicia furtunoasă pe care a avut-o cu tenismenul american John McEnroe, dar și pentru problemele cu drogurile.

Actrița de Oscar și starul tenisului mondial s-au căsătorit în 1986, atunci când Tatum avea 23 de ani și, în perioada în care nu doar că era o vedetă a Hollywood-ului, dar era și o tânără cu probleme cauzate de consumul de droguri, probleme care apăruseră încă din vremea adolescenței sale. Deși presa și fanii îi vedeau pe Tatum și McEnroe ca pe un cuplu irezistibil, urmărindu-i la fiecare pas, în spatele cortinei, cei doi aveau o relație extrem de zbuciumată. Cu toate acestea, până în 1994, atunci când au divorțat, Tatum O’Neal și John McEnroe au devenit părinții a trei copii – Kevin, Sean și Emily.

„Starletă căzută în dizgrație”

McEnroe, în autobiografia pe care a publicat-o în 2002, „You Cannot Be Serious”, face un portret dureros al relației lor. În carte, scrie Abc News într-un articol publicat în septembrie 2004, tenismenul se descrie ca fiind fiul unor părinți catolici irlandezi stabili și cel mai talentat jucător de tenis din lume, despre Tatum O’Neal spunând în carte că este fiica unui tată iute la mânie, caracterizând-o ca pe o starletă căzută în dizgrație, temperamentală și incapabilă să își reaprindă faima de la început.

La rândul ei, într-un interviu pe care l-a acordat unui tabloid britanic, la scurt timp după publicarea cărții lui McEnroe, O’Neal l-a numit pe fostul ei soț „un bărbat crud, crud”, descriindu-l ca fiind „bătăuș, agresiv sexual și fizic”, adăugând că tenismenul, după ce începuse să scadă în clasamentul mondial, dădea vina pe ea și pe copii pentru eșecurile din sport. „Își descărca toată furia pe mine”, spunea Tatum.

De asemenea, în cartea lui, McEnroe a recunoscut că a luat parte la cursuri de gestionare a furiei, după divorțul de Tatum, și că a consumat droguri, însă nu a menționat deloc, așa cum se regăsea în unele dintre declarațiile actriței, că ar fi consumat steroizi și a negat că a lovit-o vreodată pe O’Neal.

„Sunt foarte dezamăgit de declarațiile lui Tatum. Am sperat că, după atâția ani, va vedea lucrurile cu mai multă acuratețe și că va împărtăși preocuparea mea pentru binele copiilor noștri”, a spus el într-o declarație.

Dependentă de heroină

După procese și lupte crâncene în sălile de judecată, McEnroe și O’Neal au primit custodia comună a copiilor lor. În 1997, atunci când McEnroe s-a căsătorit cu cântăreața rock Patty Smyth, și după ce mama actriței a murit de cancer în brațele ei, Tatum O’Neal a suferit un colaps emoțional, iar evenimentele atunci petrecute în viața ei au împins-o către consumul de heroină. „În anii care au urmat, O’Neal a intrat și a ieșit din centre de dezintoxicare. Însă, McEnroe, spune ea, nu i-a oferit niciodată sprijin” (ABC News)

„Nu m-a sunat niciodată. Copiii nu m-au vizitat niciodată. De fapt, copiii nu au putut niciodată să-mi scrie. Nu au putut vorbi cu mine”. (Tatum O’Neal)

Mariaj furtunos cu John McEnroe și probleme grave cu drogurile

Mai mult, în acea perioadă tulbure, Tatum a declarat că nici tatăl, actorul Ryan O’Neal, nu i-a fost alături.

„A spus că nu mă cunoaște…Nu am primit niciodată o vizită de la un membru al familiei”.

Din cauza acestor probleme cauzate de dependența de substanțe interzise, după intervenția lui McEnroe, au fost restricționate vizitele pe care Tatum le putea face copiilor ei, fiind obligată să se supună regulat unui test de urină pentru droguri, pentru a-i putea vedea.

În iulie 1999, problemele celor două vedete au escaladat atunci când Kevin, fiul lor de 13 ani, a descoperit marijuana tatălui său și a fumat-o. Potrivit documentelor de la tribunal, scrie ABC News, atunci când McEnroe a aflat, „i-a ordonat lui Kevin să se întindă pe pat cu fața în jos, i-a tras pantalonii în jos… pentru a-i expune… fesele goale și l-a pălmuit de trei sau patru ori”. După pedeapsa pe care i-a aplicat-o băiatului, McEnroe a spus „Kevin chiar a meritat-o”.

În perioada care a urmat tulburărilor din viața personală, O’Neal a reușit să se reabiliteze, a reluat relația cu tatăl ei, Ryan O’Neal, și, de asemenea, și-a reluat cariera cinematografică. Între 2006 – 2007, a jucat în serialul de televiziune „Wicked Wicked Games”, în serialul TV „Rescue Me” (2004-2011), în 2010 a fost distribuită în filmul biografic muzical „The Runaways”, în „God’s Not Dead 3” (2018), în „Assent” (2019), în „Troubled Waters” (2020), în animația „The Crown With A Shadow” (2021) și în filmul „Not to Forget” (2021).

A fost prima iubită a lui Michael Jackson?

Site-ul IMDb scrie că Tatum O’Neal a fost prima iubită a lui Michael Jackson. Conform declarațiilor lui Jackson, „prima lui mare iubire”. Lucru pe care Tatum îl neagă acest lucru în autobiografia sa – „A Paper Life” spunând că tot ce s-a întâmplat între ei a fost un sărut scurt, pe care i l-a furat Michael Jackson, atunci când ea avea 12 ani și el 17. Tot în cartea ei, a primit numele după pianistul de jazz Art Tatum și nu după cel al bunicii ei paterne, așa cum se zvonise.

În 1976, după ce a jucat în „The Bad News Bears”, și a fost plătită cu 350.000 $, Tatum a devenit  cel mai bine plătit copil-vedetă din istorie.

În 2015, Tatum O’Neal a declarat presei că a renunțat la întâlnirile amoroase cu bărbații în favoarea relațiilor cu femeile.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Tatum-O’Neal

https://abcnews.go.com/2020/story?id=123558&page=1

https://www.imdb.com/title/tt0070510/trivia/?ref_=tt_trv_trv

https://www.imdb.com/name/nm0001575/bio/?ref_=nm_ov_bio_sm

Vă mai recomandăm să citiți și:

Juliette Binoche: „Atunci când am revenit în Franța după ce am câștigat Oscarul, am fost tratată ca un rege, sau ca un erou al fotbalului!”

Henry Fonda, un Oscar Onorific, cinci mariaje și tatăl lui Jane Fonda

Shirley MacLaine: filme, reîncarnare și un Oscar pentru „Terms of Endearment”. „Frica transformă în necunoscuți oameni care ar putea fi prieteni”

Rachel Weisz, actriță de Oscar, fiică de inventator, soție de „James Bond”

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...